Trei luni jumate de bebeluș

​Acum trei luni și jumătate, cam pe la ora asta, bifam deja 12 ore de travaliu activ, fără nici cea mai mică idee de cât ar mai putea să dureze sau cât o să mai rezist. Încă mă trec fiorii când îmi amintesc ziua aia rece și senină de octombrie, dar mânuta caldă de băiețel amprentată pe sânul dezgolit este cel mai bun remediu la toate emoțiile astea care dau năvală.


În trei luni și jumătate am învățat că pot să fac multe lucruri de care nu mă credeam capabilă. Dar am și acceptat că nu pot să fac anumite lucruri de care mă credeam capabilă. Am învățat să accept ajutor și am acceptat că, uneori trebuie să cer în loc să aștept.


Am trecut prin prima răceală a bebelușui, la șase săptămâni, prin cel de-al doilea accident al soțului, cu fracturile și ghipsul de rigoare, prin a doua operație a soțului, prin prima extracție de măsea după o infecție cum n-am avut în viața mea, prin decizia de a pregăti mutarea părinților în București și sper că astea au fost, deocamdată.


Pe 17 ianuarie inima mi s-a oprit puțin în loc și n-aș mai vrea… N-aș mai vrea sutele de kilometri distanță, dorul, neputința, neștiința. Kilometrii bătuți pe loc, într-un apartament cu trei camere, cu 7 kilograme de bebeluș care plângea neîncetat, neconsolat, ca răspuns la plânsul mut din mine. N-o să uit niciodată cum s-a oprit el din plâns în clipa în care am închis telefonul și i-am spus, cu lacrimi în ochi, că tati e bine. Că și noi o să  fim bine.


O să fim bine, o să fim bine, o să fim bine. Bebe crește. Gângurește. Îi cade părul ăla mult, lung, șaten închis și pisicos, cu care s-a născut. I se rotunjesc fălcuțele și burtica de dovlecel plăcintar. I se înmulțesc cutele pe la încheieturi și articulații.

A învățat să își bage degetele în gură oblic, fără să își înfunde nările sau să-și provoace greață. Își strânge pumnisorii, întinde manutele și le privește concentrat. Dă din picioruse când e ținut în brațe, mergând pe loc. Ridică pieptul când stă pe burtica, dar numai când are chef, că nu este mare fan al poziției, și s-a răsucit singur pe burtă când am încercat să îl întorc de pe stânga pe dreapta.


Nu ii plac saltelutele cu activități, dar preferă baloanele, clopoțeii și stă să i se citească povești. Îi place să i se cânte și are o pasiune pentru litera g. Sunetul lui preferat este “gââââ” cu variatiunile “grrrrrr” și “ghiiiii” pe care le strigă bucuros ori de câte ori ne aude spunand un cuvânt cu g sau ghe. Îi place să facă baie cu apă foarte caldă și urlă când îl scoți. Și, bineînțeles, vrea să stea ridicat, cât mai ridicat, să vadă lumea de la verticală. 

Între timp, regirgitează și bălește peste toți și peste toate.