Ianuarie altfel. 2019 altfel

Acum niște ani mă trezeam dimineața din greșeală și, cât era ziua de lungă, număram ciripituri de păsărele – reale sau nu – şi ascultam mugurii cum plezneau la soare. Şi timpul îmi părea aşa, ca o minge de fotbal dezumflată, rămasă în out, pe care nu se mai grăbea nimeni să o… repună de la margine.

Apoi veneau zilele în care mă trezeam târziu din greșeală și începeam să bombănesc mai ceva ca porumbeii care își făceau declarații la fereastra mea. Îmi frigeam buzele cu cafea, scăpam în poală felia de pâine cu unt și încă dormeam pe mine la ora la care mă așezam cu ochii în monitor. Mă ridicam de acolo câteva ore bune mai târziu, pentru încă o ceașcă de cafea, leșinată fiind de foame, doar ca să o iau de la capăt. Iar până spre seară, ajungeam așa, ca acum, să scriu cu ochii închiși.

Un gând la sfârșit de zi? Era dintre acelea cu Haide, încă o zi, atât mai trebuie. Hai că poți.

Doar că în fiecare seară mai trebuia doar o zi. Și treceam așa mecanic de la o tastă la alta, de la o cafea la alta, de la o felie de pâine cu unt la alta, de la o înjurătură la alta, de la un nu mai pot la alt ba mai poți și sfârșind cu – E doar o fază. E o zi dintre acelea.

Astăzi însă nu mai am timp să ascult mugurii cum pleznesc în soare.

Nu pentru că e ianuarie, căci, dacă aș vrea, aș pune iarna asta în genunchi și aș desface mugurii cu puterea minții.

Nu mai am timp pentru că, de aproape trei luni, îmi îmbăt zilele cu o dulceață de băiețel. Ceva nemaintâlnit de mine în viața asta, un felul-unu-felul-doi-și-desert în același timp, pe care îl gust și îl degust de dimineața până târziu în noapte.

Nu mai am oră de trezire, pentru că are el pentru mine și nu mă anunță niciodată în avans.

Nu mai am planuri pentru mine, pentru că are el și mi le comunică întotdeauna instant.

Nu mai am termene de predare, am doar termene de schimbare de pampers, de bavețici și de body-uri regurgitate.

Și sincer, nu mai am nici chef să am ceva din toate alea.

Dulceața asta de băiețel cu fața ca un merișor, care își strânge ochii migdalați, înfoaie nările, frânge buzele și înroșește obrajii când nu sunt lângă el îmi umple zilele și nopțile. Îmi dă emoții cât pentru o mie de vieți. Lacrimi de sare cămașa de pe mine. O oboseală și o bucurie nesfârșite. Așa că pentru 2019 îl las pe el să ne facă toate planurile. Noi să fim sănătoși, că știe el ce avem de făcut.