Exercițiu de incendiu

​Dacă nu știți cum e să te trezească în miez de noapte alarma de incendiu… nici nu vă doresc să aflați. E drept, se presupune că salvează vieți, însă mie era la fel de bine să mi-o răpună noaptea trecută. Ce? Să știți că s-a mai văzut să moară lumea și de inimă speriată, nu doar de inimă neagră.


Era puțin trecut de 2 dimineața când m-a trezit cea mai groaznică sirenă pe care am auzit-o în viața mea. Buimacă de somn, nici nu realizam ce aud, doar că mă dureau urechile și încercam în zadar să identific sursa zgomotului. Ridicată într-un cot, mă uitam la electronicele de prin cameră ca să-mi dau seama ce ar trebui să arunc pe geam.


În secundele astea nesfârșite, am realizat că se pornise o a doua sirenă care părea de-acum că o acoperă pe prima. Era Mateiaș, care s-a trezit și micul de el în cel mai groaznic zgomot pe care l-a auzit în cele trei luni si jumatate ale lui. Fața lui mică de merișor se schimonosise toată și, mai buimac decât mine, plângea pe tonuri nemaiatinse.


Am strâns păturica în jurul lui, l-am luat în brațe și am ieșit din sufragerie. Ne-am dus direct în dormitorul bunicilor, care dormeau cel mai dulce și mai de invidiat somn, și l-am trezit pe El, responsabilul cu toate țiuiturile din casă. I-am spus că sună ceva îngrozitor în sufragerie și el a venit dupa noi.


În sufragerie, stupoare. Era acum o liniște de îți țiuiau urechile. Și eu aș fi putut să cred că am luat-o pe arătură, dacă Mateiaș, care încă plângea din toți plămânii, nu ar fi servit drept martor.


După ce am inspectat toate cauzele posibile, concluziile au fost simple…
Probabil nu ar mai trebui să adorm cu umidificatorul pornit.Probabil ar trebui să nu mai uit că am în cameră senzor de fum.Și, cel mai probabil, dacă tot am în cameră senzor de fum, ar trebui să mă interesez și cum sună când declanșează alarma.


De ce s-a oprit totuși alarma de fum? Pentru că am lăsat ușa deschisă la sufragerie cât m-am dus după ajutoare. Timp în care o parte din ceața pe care a produs-o umidificatorul a mai iesit din camera și senzorul de fum, care era chiar pe dulapul de lângă ușă, a dat de aer curat.


Mă jur că nu mai fac din astea…